Un an mai tarziu

"Orasul seamana cu o harta gaurita, trebuie sa sar, trebuie sa fie atenta, trebuie sa ma cumpar pantofi, pansamente si rabdare" scriai acum un an. ai gasit pansamentele?

Am gasit pansamentele, da.
Ba sunt prea mici, ba sunt prea mari, ba se dezlipsesc un pic prea repede...
Oricum, nu e grav, am o cutie mare in baie in care mi-am facut o rezerva, un fel de colectie, din cand in cand deschid cutia si cand vad ca sunt aici, ma simt bine. Daca sangele meu se fofileaza afara, ele sunt pregatite, ca sa-i blocheaza drumul. 
Cand eram mica, aveam o pasiune pentru pantofi, pantofii care erau mari, prea mari pentru mine, ma gandeam ca daca i-as incaltez, as deveni mare, iar cand suntem mari, problemele noastre dispar, toata lumea stie asta, cei mari au puterea, forta, rezistenta ca viata lor sa aiba culoarea la care viseaza... Pentru ca visam mult, am incercat multi pantofi, in magazinele, vanzatoarele ma priveau ca si cum eram nebuna, ma priveau cu inaltime si cu mila, nu conta, aveam un scop si o sansa, mica cum eram, toti pantofii erau prea mari pentru mine.
Cand am avut impresia ca incercasem toti pantofii si ca cei care ramaneau erau prea mici, m-am dus intr-o alta parte, sa vad daca piciorul meu ar putea sa gaseasca spatiul mare pe care il dorea. Am gasit aici pantofii si mai mari, un lucru bun, avand in vedere ca problemele cresc cu varsta. La mine, langa baie, am o debara, in care am pus un dulap pentru pantofii mei mari. Din cand in cand, deschid camera, pe urma dulapul, iau o pereche de pantofi, ma strecor inauntru, sau cad inauntru (cand au o marime foarte foarte mare), stau cateva timp, Sunt bine. Cand ies din ei, parca respiratia mea e un pic mai usoara.


Asa ca draga cititoare, orasul este tot gaurit, viata mea este tot gaurita, dar mi-am gasit cateva solutii si o casa destul de mare ca sa le asez acolo.  


Te imbratisez,