Lettre à Bucarest

Pour moi, Bucarest se termine au-delà des deux ou trois kilomètres carrés que je parcours à pied tout autour de toi. Je ne sais pas ce que c'est de vivre ailleurs, parce que je n'ai pas essayé. A quoi bon? Ici je connais presque chacune de tes maisons, je peux dire les yeux fermés où chaque rue se ramifie et depuis presque un demi siècle, je sais que le parc Ioanid est ton coeur et le mien. Je ne vois pas les publicités agressives, ni la circulation impossible, ni les hordes de voyous qui t'envahissent le week end, parce que je sais qu'ils n'ont rien à voir avec toi – ils sont, comme le communisme d'autrefois, éphémères. Je préfère garder mon mouchoir imaginaire sur les yeux et rester avec ton image telle que je la rêve lorsque je suis loin.

Je suis peut-être naïf, mais je m'imagine que tout comme ton parc, Ioanid, a été notre abri en plein air cette nuit de mars 1977¹, toi et mon ombre ne ferez jamais qu'un dans cette ville. Au fond, tu me supportes, tu me protèges, tu me guides ; le minimum que je puisse faire c'est de t'aimer.

La petite diététique d'Alex Leo Șerban – ed. Art

1Mars 1977, à Bucarest, un tremblement de terre de magnitude 7,4 sur l'échelle de Richter fait 1 500 victimes 

Pentru mine, Bucureştiul se termină dincolo de cei doi-trei kilometri pătraţi pe care-i străbat cu piciorul de jur împrejurul tău. Nu ştiu cum ar fi să locuiesc în altă parte, pentru că n-am încercat. La ce bun? Aici îţi cunosc aproape fiecare casă, pot spune cu ochii închişi unde se ramifică orice stradă şi, de aproape o jumătate de secol, ştiu că Parcul Ioanid este inima ta şi a mea. Nu văd bannerele agresive, nici traficul imposibil, nici hoardele de mitocani care te invadează în weekenduri, pentru că ştiu că n-au nimic de a face cu tine - sînt, ca şi comunismul de odinioară, efemere. Prefer să-mi păstrez o imaginară batistă pe ochi şi să rămîn cu imaginea ta aşa cum o visez cînd sunt departe.

Poate că sînt naiv, dar îmi închipui că aşa cum parcul tău, Ioanid, ne-a fost un adăpost sub cerul liber în noaptea aceea de martie 1977, tu vei fi mereu una cu umbra mea în acest oraş. În fond, tu mă suporţi, mă protejezi, mă îndrumi; atîta lucru pot face şi eu : să te iubesc.

Mica dietetică de Alex Leo Șerban – ed. Art

photo : le parc Ioanid par Noridamar