Connexion à l'univers

Je pourrais ouvrir la bouche et cracher

la pierre carrée de la nuit.

Tel un exercice de parole, au large de la mer, je répéterais

chaque vague. 

Dans la lumière des phares

chaque fenêtre est une suisse d’horloges rythmant 

des moitiés et des quarts de temps.

Dans la lumière des phares cette ville ressemble à un grand skieur gelé.

Un gros paysan bloqué dans une cabine téléphonique

connectée à l’univers. 

Etendu sur le dos

je pourrais regarder la solitude à ton cou, comme une balle 

en or.

(le mot gelé dans les stalactites d’une entente, 

la chute du fruit dans la confiture - 

« obscurité intérieure, privation et renoncement à tous les dons »)

Je pourrais briser les aiguilles de l’horloge et écrire :

« de toute façon, il est plus tard que tu penses… »

Me laisser regarder par les objets. Tracé.

Lacéré par leur incompréhension à mon égard.

Mais les onguents de la nuit sont partis. Au lever du jour

un herpès de rayons sur les bords d’une coupe argentée

trahit la peur de regarder le ciel

comme un cerveau traversé géométriquement par une douleur

connectée a l’univers.

Je pourrais accrocher à mes oreilles

non pas un mot, mais un anneau de lavande assourdissante

Sans voix, sur le champ d’autrefois -

devant le rayon vert du brin d’herbe

je pourrais me mettre à genoux comme devant l’autre parole.

Traian T. Coşovei

(1954-2014)

Aş putea să deschid gura şi să scuip

piatra pătrată a nopţii.

Ca pe un exerciţiu de vorbire, la malul mării aş repeta

fiecare val.

În lumina farurilor

fiecare fereastră e-o elveţie de ceasornice bătând

jumătăţi şi sferturi de timp.

În lumina farurilor oraşul acesta pare un imens schior îngheţat.

Un uriaş ţărănoi blocat într-o cabină telefonică

conectată la univers.

Întins pe spate

aş putea să privesc la gâtul tău singurătatea, ca pe-un glonte

de  aur.

(Îngheţarea cuvântului în ţurţurele unui înţeles, -

decăderea fructului în dulceaţă -

"beznă interioară, privaţiune şi renunţare la orice însuşire")

Aş putea să rup limbile ceasului şi să scriu:

"oricum e mai târziu decât crezi..."

Să mă las privit de obiecte. Descris,

Sfâşiat de lipsa lor de înţelegere pentru mine.

Dar alifiile nopţii s-au dus. Spre ziuă

un herpes de raze pe buza unei cupe de argint

trădează spaima de-a privi cerul

ca pe un creier geometric străbătut de-o durere

conectată la univers.

Aş putea să-mi prind la urechi

nu un cuvânt, ci un belciug de lavandă asurzitoare.

Fără glas, pe câmpul de altădată -

 în faţa razei verzi a firului de iarbă

aş putea să îngenunchez ca în faţa altei vorbiri.

Traian T. Coşovei

(1954-2014)

illustration de Tudor Jebeleanu