Fanny Chartres - Autrice jeunesse et traductrice du roumain

Gata, Floarea de menghina - La Fleur d'étau - de Svetlana Carstean zboara spre Franta. Gradinara ei, marele cofetar, Béatrice, Alice pleaca cu ea, si cu ea, femeia pleaca si ea. Acolo, exista un pamant pentru ei, un colt, chiar o resedinta intr-un loc deosebit de frumos, Les recollets. Sansa se deschide pentru Svetlana, pentru poezia ei si talentul ei. Eu sunt o liniuta, chiar o liniuta care se sterge si se depune intr-o alta parte "au gré du vent"... Pentru Ana, incerc sa fiu o liniuta constructiva, totusi pentru ea, nu va fi o resedinta in Franta dar in schimb, va fi o carte, L'écorchure . Povestea de Chelbasan va ajunge in Franta, Ana o va insoti, a gasit o casa foarte frumoasa ( Chemin de fer ) si o ilustratoare (Marine Joatton) care o va tine de mana. Resedinta sau nu resedinta, exista un colt pentru fiecare scriitor. Ana, Svetlana, cititorii din Franta va asteapta. Liniuta va multumeste. Joyce Tennesson PS : Aici, Noul Miossec de ascultat...

De acum o saptamana, am terminat jobul meu de paznic de carte. Mai bine asa. Eu nu vreau sa supraveghez carti, vreau sa le citesc sau sa le dau sau sa le traduc sau sa le scriu. O carte este libera si eu am nevoie sa fiu libera. Ne potrivim bine, cred. Organisez zilele mele ca si cum vreau, n-am gasit insat ritmul meu de traducere, ma simt intodeauna prea lenta, nemultumita. M-am intalnit cu TO Bobe, o sa traduc "Contorsionista" lui pentru antologia de proze scurte. E un om la fel de dragut decat scrisul lui. Am stat de vorba. Vazusem la Soseaua de la MTR unde a dat o lectura foarte frumoasa. Cand citesc textele lui, mai am impresia sa aud vocea lui. Un fel de cantec de leagan literar. Joyce Tenneson

Azi sunt o fraza : "...pentru că nu am copii, că mă aflu departe de prieteni, că nu reuşesc să [traduc] bine, cheltuiesc prea mult pe mâncare, îmbătrânesc. Îmi pun prea multe întrebări. Mă analizez prea mult pe mine însămi. Nu-mi place ca timpul să îşi fluture aripile în jurul meu. " Virginia Woolf (Jurnal) La Mélancolie de Miossec

Piatra este grea, s-a asezat in inima mea. nu mai vrea sa pleaca. Sunt oameni pe care nu le inteleg, descopar un alt adevarat, o lume dubla, sunt straina inselata proasta care crede ca totul e bine, ca lumea e frumoasa, sincera si onesta dar lumea nu e asa m-am trezit stiu cum sunt stiu ca nu sunt in stare sa rezist sunt mica o piatra mica plesnita de piatra groasa. mai bine sa ma intorc la cuvintele de pe hartie, inofensive, blanzi si drepte.

Rimalda Viksraitis Laureat premiului festivalului de fotografie ("Descoperire" - a 40-a editie) de la Arles, Rimaldas Viksraitis i-a imortalizat pe locuitorii satului sau, din Lituania. In expozitia lui "Vis de ferma", poarta o privire tendra si amuzata pe o mica luma in care timpul pare oprit.

Sunt in Romania de acum o saptamana. Timpul a trecut repede. Nu m-am obisnuit insa, sunt tot intr-o stare febrila. Ieri, editura "Chemin de fer" mi-a scris ca traducerea mea de "Din aminitrile lui Chelbasan" le place extrem de mult. Complimentele lor m-au emotionat si bucurat foarte tare. Sunt alinata, Chelbasan noastra a gasit niste parintii adoptive bune si atentionate. Tiltul in franta ramane problematic, o sa-i propun editurii o lista mai larga ca sa alegem titlul cel mai potrivit. Aceasta Chelbasan care suna atat de frumos in romaneste nu merge in limba franceza, nostru "chauve" e prea urat pentru ea, merita altceva. Greu. Ma apuc acum la antologia de nuvele, trebuie sa ma obisnuiesc sa ma “dezobisnuiesc”, sa trec de un autor la altul fara regret si cu eficienta. Maine, incep ceva nou, intr-o librarie minunata din Bucuresti. Am stres. Un stres « cu dichis » (mic indiciu special pentru voi…)

Am ajuns luni seara in Bucuresti. Orasul seamana cu o harta gaurita, trebuie sa sar, trebuie sa fie atenta, trebuie sa ma cumpar pantofi, pansamente si rabdare. Marti seara, am descoperit gradina/terasa Carturesti: un loc de salvare, un coltisor linistit, verde, frumos. As fi putut sa dorm pe loc. Am terminat traducerea mea in curs, "Din aminitirile unui Chelbasan", in Franta, nu puteam sa ma despart de ea, am asteptat sa vin aici, si gata, i-am trimis la editura Chemin de fer, ma simt ca o mama care o vede pe fetita ei plecand prin lume ("topaind si nebune haihui prin lume" asa zice Ana Maria Sandu). Am si terminat traducerea unui scenariu simplu si puternic care m-a amintit cateva episoade autentice. M-am plimbat, am mers cu autobuzul, m-am pierdut dar m-am si regasit...